Iustitia Forte

Thu, 26 Jul 2018 11:06:00 +0000

Iată! Vine o fecioară cu-al ei chip precum o zână,
Cu un văl legat la ochi și cu-o sabie într-o mână.
Glasul ei rasună aspru, chiar și-n vidul nepătruns
Cercetând întreg pâmântul cere lumii un răspuns:

-Cine a gândit să strice ordinea dată de lege,
De la ochi, vălul zeiței îndrăznind să îl dezlege?
-Cine a sperat nebun c-ar putea pierii dreptatea,
Dezvelind ochii zeiței, vătămându-i demnitatea?

Minte lipsă, suflet gol s-a apropiat de sacru
Pregătit să toarne-n cupe vinul viciului cel acru!
Ca vaporii de-ntuneric să ajungă pân la zei
Şi apoi, precum zevzecii să se lupte între ei!

Însă, spațiul fără margini, fără timp și început

Va cuprinde-n în el cu totul, pe acel suflet decăzut.

Și cum toate au un mers, înălțare și cădere

Veți vedea strivit infamul sub a zeilor putere!

Monc Beati

Glasul Strabun

Fri, 15 Jun 2018 08:59:00 +0000

Astăzi, istoria ne-nvaţă că-n luptă au căzut eroi,

Că s-au jerfit cu demnitate de-atuncea pentru noi.

Şi azi se mai aude glasul copiilor îndureraţi

Ca un ecou, a lor mâhnire, răsună prin Carpaţi.

Dar nu degeaba plânge marea în valul de durere,

Că au murit eroi se ştie şi cerul tot mai cere.

Şi cer strămoşii onoarea lor, strivită azi de noi.

O cer prin ordin sacerdot s-o aducem înapoi.

Vuieşte vie conştiinţa, a unui neam erou,

Că nu a dispărut credinţa de a-l reînvia din nou

N-a dispărut nici simţământul de dragoste de ţară,

Când unii ne şoptesc adesea că pâinea-i prea amară.

Un foşnet că de taină în codrii se adună,

Când picură pământul o lacrimă bătrână

A celui ultim dac, ce ţara şi-a aflat,

Strivită sub călcâiul străinului bogat.

-Priviţi voi, oameni drepţi, pământul iar ne ceartă!

Că am lăsat duşmanul, un neam ca să-l despartă.

Că am uitat ce-i bine, iar răul cere slavă,

Şi zilnic ne îmbie cu-o cupă de otravă.

Voi cereţi în tăcere, nevoile de-o viaţă.

Ei cer doar viaţa voastră, lipsită de speranţă

Deși-s puţini la număr, puterea lor e mare,

Şi vă urzeşte ura din munte pân' la mare.

Dar voi, staţi şi vegheaţi şi nu lăsaţi să cadă

Asupra voastră norul tenebrelor de pradă.

Şi cântăriţi dreptatea cu faţa către soare

Ca raza-i de lumină pe mâini să vă coboare.

Căci ce lucrare a minţii se poate fără mâini?

Ele zidesc si monştrii şi mândrii serafimi.

Voi nu primiţi nici ura, nici pizma înapoi

Să-şi modeleze chipul duşmanului prin voi.

Şi câte şi mai câte, cuvinte-n şir răsună,

La cei, puţin la număr, ce gloata o adună.

Ca să înalţe ziduri din minţi neînţelese

Vestind că n-aveţi tara de care să vă pese.

Nu ascultaţi chemarea de luptă, contra voastră,

Ea nu v-aduce pacea, ci suflete de piatră.

Ca-apoi să le simţiţi povară viaţa toată

Spre amintirea a ceea ce n-a fost niciodată.

Căci n-a fost nici lumina nici noaptea veşniciei

A fost doar visul vostru, jerfit nimicniciei,

Creat în mintea voastră, croind destine amare,

Tarate prin infernul figurilor bizare.

Dar, cumpăniţi prea bine la ceea ce vă-ndeamnă,

Să n-auziţi de glasul, a ţării voastră mamă.

Ea va deschide marea din care v-aţi născut,

Pe braţe poarta munţii ca să vă fie scut.

N-o părăsiţi de dragul a ce-i peste hotare,

Sperând că veţi avea o lume la picioare.

Nu vă-ncruntaţi spre cer, spunând că-i blestemat,

Pământu-n care neamul eroii şi-a-ngropat.

Şi-apoi, la ce-au trudit în jale şi război

Acei ce şi-au dat viaţa şi pacea pentru voi?

Doar ca in file vechi, istoria să-i închidă,

Si-o veşnică uitare pe toţi să va cuprindă?

Uitaţi-vă la munte şi-apoi priviţi câmpia,

E leagănul din care nascută-i România

Şoptiţi uşor la prunci o doină din bătrâni,

Că să-nţeleagă versul iubirii din străbuni.

Tot astăzi se vorbeşte de holdele bogate,

Pe care ţara voastră, le-avea nemăsurate.

Şi-acum stau vestejite, doar cerul le mai udă,

Inert e braţul care, cândva, muncea cu trudă.

-O noi, fii de eroi, uniţi printr-o credinţă !

Lăsam să ne cuprindă atâta umilinţă.

Răpuşi de trândăvie, ne-am dat tot ce-am avut

Şi plini de lăcomie ne vindem pe-un sărut

Monc Beati ( Monica S Ionescu)

poesia - POEZII ISTORICE

Iustitia Forte

Glasul Strabun